Pe tot parcursul istoriei, războaiele au însemnat un consum sporit de resurse. Astfel, și în timpul Primului Război Mondial, conservarea alimentelor a reprezentat o prioritate de vârf. S-au impus o serie de măsuri pentru a reglementa consumul diferitor produse alimentare, printre care se numără și pâinea. 

Cu toate că aceste măsuri restricitive erau răspândite la nivelul întregii populații române, oraşul Târgu Jiu a fost una dintre cele mai afectate localităţi din Vechiul Regat în perioada Primului Război Mondial. Astfel, sub ocupația germană, produsele alimentare, precum pâinea, carnea, făina de grâu și porumbul, trebuiau cumpărate doar de la gheretele din piaţă, la preţuri maximale. Pâinea și carnea, în special, erau raţionalizate şi se puteau obţine doar în baza unor cartele. 

Totuși, rația alocată fiecărei familii era insuficientă pentru hrănirea populaţiei. În luna aprilie a anului 1918 s-au eliberat în Târgu Jiu 5.935 de cartele de pâine. Populaţia orașului depăşea 6.000 de locuitori. De asemenea, în aceeași perioadă, raţia de făină pe cap de locuitor era limitată la 300 de grame de mălai şi 300 de grame de făină de grâu. 

Astfel a luat naștere și expresia „pâinea lui Sauer”. A fost utilizată mai târziu în mai multe regiuni din România, pe perioada Primului Război Mondial, pentru a exprima nemulţumirea faţă de pâinea care era vândută populaţiei în perioada ocupaţiei austro-germane. Această denumire provine de la numele maiorului Sauer, care a fost la conducerea „Komandaturei Etapei 264 Târgu Jiu“ în timpul ocupaţiei germane din Primul Război Mondial. Conform istoricilor, pâinea era mai mereu necernută, cu tărâţe şi nisip presărate în făină, la care se adaugă faptul că în brutării pâinea se pregătea odată la două zile, astfel încât în momentul în care oamenii o cumpărau, aceasta era deja tare.