Primele metode de dospire a pâinii din Antichitate constau în utilizarea aluatului preparat în ziua precedentă, care funcționa ca o forma ca bază pentru pâinea cu maia. Galii și ibericii utilizau spuma degresată din bere ca bază, iar unele popoare care nu preparau bere, ci vin, foloseau o pastă compusă din must de struguri sau tărâțe de grâu înmuiate în vin. Egiptenii antici, spre exemplu, cunoșteau procesul de preparare a berii, cât și cel de coacere a pâinii dospite cu ajutorul maielei, după cum demonstrează picturile murale și analizele felurilor de pâine deshidratate și a rămășițelor de bere.

Din Egipt, producția de pâine s-a răspândit și în nordul Greciei antice, unde era un produs de lux, creat la început în gospodării de către femei, dar mai târziu în brutării; grecii au avut peste 70 de tipuri diferite de pâine, inclusiv pâini sărate și îndulcite, folosind o serie de soiuri de cereale. Romanii au învățat arta pâinii de la greci, făcând îmbunătățiri în frământare și coacere. Centralitatea pâinii în dieta romană este demonstrată de disperarea lui poetului latin Decimus Juvenalis, cu privire la faptul că tot ce dorea populația romană era pâine și circ (panem et circenses). În 600 î.HR., perșii au inventat un sistem de mori de vânt pentru măcinarea boabelor, iar mexicanii au făcut prima tortilla de porumb măcinat pe piatră în jurul anului 100 î.HR.