Pâinea, sau „pan”, așa cum este cunoscută în Japonia, prezintă o poveste captivantă care reflectă
capacitatea Țării Soarelui Răsare de a îmbrățișa și adapta influențele străine. Cu toate că orezul
este alimentul de bază în gastronomia tradițională, cu timpul, pâinea s-a transformat într-o parte
îndrăgită a peisajului culinar japonez.

Introducerea pâinii în Japonia
Pâinea a fost adusă în Țara Soarelui Răsare la mijlocul secolului al XVI-lea de către misionarii și
comercianții portughezi. Cunoscută sub numele de „pan”, derivat al cuvântului portughez „pão”,
pâinea era considerată de către japonezii drept un aliment exotic, fiind consumată în principal de
străini și de cei care s-au convertit la creștinism.

Pâinea în perioada de Izolare Națională a Japoniei
Pe parcursul perioadei de Izolare Națională a Japoniei (Sakoku), din secolul al XVII-lea până în
secolul al XIX-lea, contactul japonezilor cu lumea exterioară a fost limitat, aspect ce s-a reflectat
și în privința alimentelor din străinătate. Pâinea a rămas o raritate, fiind consumată în cantități mici, mai ales în cadrul rațiilor militare. Totuși, în această perioadă pâinea a început să fie produsă la nivel național, cu toate că la scară foarte mică.

Apariția pâinii în stil japonez
Pe măsură ce pâinea a devenit tot mai integrată în societatea japoneză, brutarii au început să
creeze tipuri unice de pâine, care să se potrivească preferințelor locale. „Anpan”, o chiflă dulce
umplută cu pastă de fasole roșie, a fost inventată de Yasubei Kimura în 1874 și a devenit în scurt
timp foarte populară.

Perioada postbelică și cultura modernă a pâinii japoneze
După cel de-al Doilea Război Mondial, consumul de pâine în Japonia a crescut spectaculos.
Dezvoltarea economică și influența culturii americane au contribuit la popularizarea pâinii.
Astăzi, Japonia se mândrește cu o cultură bogată a pâinii, cu brutării care oferă o mare varietate
de tipuri de pâine care îmbină aromele tradiționale japoneze cu tehnicile occidentale.