Combaterea risipei alimentare

Incursiune în lumea brutăriei din jurul lumii. Taboon

Asemănătoare unei pite sau a unei lipii, pâinea Taboon este o parte importantă din istoria bucătăriei palestiniene. Cunoscută și sub numele de Tabun sau Laham, aceasta se găsește în tot Orientul Mijlociu sub diferite variante. Numele acestei pâini plate este dat de cuptorul taboon, care a fost folosit pentru sute de ani în Palestina pentru a coace pâinea pe pietre încălzite de foc. În mod tradițional, cuptorul poate fi conceput din lut, în formă de cupolă. 

Rețeta pâinii Taboon datează de secole, însă, cu trecerea timpului, aceasta a fost îmbunătățită în funcție de zona în care se prepară, a preferințelor alimentare, dar și a ingredientelor folosite în acea regiune. Rețeta de bază este una simplă și poate fi pregătită de oricine. Pâinea Taboon este preparată din făină de grâu, drojdie, sare, apă și ulei de măsline. După ce aluatul este dospit, acesta este modelat în forme cât mai rotunde și este apoi așezat direct în cuptor, pe pietrele încinse de foc. 

Recent, brutarii palestinieni au incorporat za’atar în aluat pentru a face pâinea mai gustoasă și mai aromată. Za’atar este un condiment specific Orientului Mijlociu și oferă preparatelor o savoare deosebită. Pâinea Taboon are diferite dimensiuni, o textură crocantă la exterior și moale la interior. Aroma ei afumată este una deosebită și este dată de cuptorul de lut în care este coaptă. De obicei, această pâine plată stă la baza preparatului Moussakan, o mâncare tradițională din Palestina.

Taboon poate fi servit la orice masă, atât la micul dejun, cât și la cină. De regulă, această pâine plată este savurată simplă, presărată cu un strop de ulei de măsline și cu za’atar. De asemenea, Taboon poate fi servit alături de humus proaspăt sau se pot prepara cele mai gustoase sandvișuri cu acest tip de pâine. 

Categorii
Tipuri de paine
Urmareste-ne pe social media

Dedicarea noastră pentru produsele coapte a început în 1939. Ne mândrim cu faptul că oferim cele mai bune produse de panificație. 

Urmărește-ne

Informatii

Urmareste-ne

© 2022 DESPREPAINE.RO – TOATE DREPTURILE REZERVATE