În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită şi „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Conform istoricilor, „Domnul Unirii” era foarte îndrăgit de popor. Lui Cuza îi plăcea să coboare în mijlocul oamenilor. Le asculta dorințele și nevoile și îndrepta măcar o parte din nedreptățile pe care le îndurau. Chiar în primul an de domnie, Al. I. Cuza a efectuat o călătorie în câteva districte din România Mică, unde a fost primit cu ospitalitate și reverență. 

În data de 8 februarie 1859, a avut loc primirea entuziastă a lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti, prilej cu care a rostit proclamaţia către ţară. Domnitorul a fost întâmpinat cu pâine şi sare, fiind aclamat de 100.000 de oameni. În aceeași zi, a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București. Se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie.

De asemenea, în „Legendele și Istoria Județului Buzău” este consemnat faptul că, în același an, Al. I. Cuza „a fost primit [în vechiul târg al Buzăului] de orășeni în mare număr și de toată treapta, unde printr-un discurs al municipalității i s-au prezentat pâinea și sarea.”

Semnificația întâmpinării oaspeților cu pâine și sare

Conform unui străvechi obicei românesc, oaspeții sunt întâmpinați de gazde cu pâine și sare. Pâinea, străvechi simbol al vieţii, şi sarea, „mama lui Dumnezeu“, cum este denumită în termeni populari, au fost, pentru români, două elemente cu caracter sacru. Astfel, aceste două simboluri sunt oferite tradițional oaspeților în semn de pace, dragoste, bunătate şi respect.